Casa Gavroche mai 7, 2008

                                            Casa Gavroche

Casa Gavroche este unicul Centru din municipiul Chişinău care se ocupă de reabilitarea şi resocializarea copiilor aflaţi în dificultate. Scopul iniţial al Centrului a fost protecţia copiiilor care vagabondează şi cerşesc în stradă. Iar în present Casa de plasament temporar  are scopul rezidenţial de resocializare a copiilor proveniţi din familii cu risc de abandon.
“Fiecare copil are nevoie de o familie” – este principiul major în baza căruia activează Centrul Gavroche. Deaceea este amenajat conform standartelor minime de calitate, în corespundere cu particularităţile de vîrstă şi individuale ale copiilor şi le asigură acestora un mediu apropiat de cel familial. În Centru copiii nu sunt marginalizaţi şi instituţionalizaţi, ei merg la şcoli obişnuite care se află în apropiere, astfel ei comunică cu copiii de vîrsta lor care au aceleaşi interese
În perioada aflări în Casa Gavroche, copiilor li se asigură menţinerea relaţiilor cu membrii familiei biologice, sau extinse, cu reprezentantul legal, dacă acest fapt nu contravene interesului superior al copilului.
Copii plasaţi în Centru beneficiază de garanţiile sociale conform legislaţiei în vigoare. Totalitatea mijloacelor financiare se acumulează pe contul personal al copilului, deschis în unităţile bancare teritoriale.
  Centrul asigură servicii de reintegrare a copiilor în familile biologice, în cel mai rău caz adopţia. Un exemplu elocvent ne serveşte situaţia în care s-au aflat cei 4 fraţi din familia Ursachi (familia a fost schimbată pentru a fi păstrată confidenţialitatea).  Aceşti copii au fost depistaţi de asistentul social care în caz de necesitate ia plasat în Centru încercînd pe parcursul a mai multor luni să-i reintegreze în familia biologică. În acest sens s-a lucrat cu rudele apropiate însă situaţia a fost de o astfel de natură că nu mai puteau fi schimbată. Deoarece  mama acestora a fost dată dispărută iar bunicul era un fost deţinut, în present ambii bunici consumă excesiv acool. Aceştia îşi doreau reîntoarcerea copiilor în familie văzîndui doar ca pe o sursă de venit din indemnizaţiile cuvenite, precum şi o forţă de muncă.
  După multiple încercări de a lucra cu rudele asistentul social a înţeles că situaţia este una critică astfel copiii au fost daţi spre adopţie. Dar şi în acest caz s-a întîmplat că copiii au fost defavorizaţi fiind tocmai patru, erau puţine şanse de a fi adoptaţi de o singură familie.
Cazul s-a soluţionat totuşi pozitiv şi în favoarea copiilor. Ei au fost adoptaţi de două familii care se află în apropiere una de alta la 15 km, ceea ce le permite să se vadă des.
Asistenţa fiecărui copil în Centru se realizează în baza programului individual de protecţie care prevede soluţii pentru socializarea şi (re)integrarea familială a copiilor în termene cît mai restrînse, cu implicarea copiilor în procesul de luare a deciziilor, de consultare în stabilirea proiectului educativ individual, în funcţie de vîrstă şi gradul de maturizare psiho-social.
Vizitînd acest centru în weekend i-am găsit făcînd curăţenie pe cei 12 copii care în present sunt plasaţi în Centru. Dormitoarele sunt amenajate foarte bine, în odaie sunt plasaţi cîte 4 copii. Au două săli de odihnă în care este cîte un televizor, au sală de lectură unde îşi pot pregăti lecţiile, o sală sportivă. Sunt supravegheaţi de educatori şi  pe timp de noapte.
 Personalul Centrului este format din specialişti în diferite domenii: asistenţă socială, pedagogie, psihologie, medicină, etc.   
 Copiii plasaţi în Centru se află în evidenţa Direcţiei pentru protecţia Drepturilor Copilului la domiciliul copilului, şi urmează a fi (re)integraţi în familia biologică existentă.
 Fapt care l-am apreciat vizitînd acest Centru a fost: respectarea de către personal a intereselor supreme ale copiilor; respectarea opiniei copilului; nondisciplinarea; interdisciplinaritate şi multidisciplinaritatea; flexibilitatea; acccesibilitatea la serviciile de calitate; deschidea spre comunitate. 
   Personalul Centrului activează în baza transparenţei, şi este dispus să primească vizite oricînd, drept dovadă am fost primite chiar în zi de weekend fără a ne impune restricţii şi a ne interzice să vizităm ceea ce ne-a interesat.  
 Dacă cunoaşteţi cazuri cînd copiii sunt supuşi riscului de abandon sau sunt agresaţi fizic şi moral puteţi apela/contacta administraţia Casei Gavroche (din Str. Niclae Dimo 11/5.) care activează 24 de ore din 24.

 

 

 
                                                                                A efectuat : Ana Hîncu,
                                                                           Inga Diaconu.

Vacanţă de 10 zile pentru angajaţi în timpul sărbătorilor de iarnă decembrie 6, 2007

Guvernul a instituit 3 zile de odihna pentru a organiza angajatilor o vacanta de 10 zile in timpul sarbatorilor de iarna. In sedinta de miercuri, 5 decembrie, Guvernul a adoptat o decizie prin care zilele de 31 decembrie, 2, 3 si 4 ianuarie 2008 au fost declarate zile de odihna. Aceste zile insa vor trebui recuperate la 29 decembrie curent si pe 26 ianuarie, 16 februarie si 15 martie a anului viitor.
Premierul, Vasile Tarlev, a declarat ca pentru anul viitor Guvernul va face modificari la Codului muncii, pentru ca aceste zile sa fie declarate drept zile de odihna prin lege.

Viceministrul Economiei si Comertului, Sergiu Sainciuc a declarat ca zilele de odihna sunt obligatorii pentru toate organizatiile si intreprinderile de stat sau private, cu exceptia celor care au un proces continuu de munca, ce nu poate fi intrerupt, pentru ca altfel ar pune in pericol securitatea statului. Printre acestea el a numit spitalele, intreprinderile de productie, cele din sfera termoenergetica, apa si canalizare, asigurare cu gaze etc.

Potrivit lui, unitatile particulare au posibilitatea sa-si stabileasca suplimentar zile de odihna, pe langa cele stabilite de Guvern, nu si cele de stat.

Becul care luminează 35 ani decembrie 6, 2007

Noul bec Pharox, produs de compania Lemnis, ofera lumina de calitate comparabila cu cea a unui bec traditional de 40W, dar nu utilizeaza mercur, este reciclabil, emisiile sunt reduse cu 90% pe an si are o durata de viata de pana la 35 de ani, informeaza ENN.
      Pharox este un bec creat pe tehnologia LED-urilor, iar in decursul functionarii, 50.000 de ore sau aproximativ 35 de ani, are emisii de CO2 semnificativ reduse.
      Iluminatul foloseste la nivel global 19% din consumul de energie. Reducand consumul de energie prin utilizarea LED-urilor se va reduce semnificativ nivelul emisiilor de CO2 si impactul asupra climei. Compania Lemnis cauta sa diminueze schimbarile climatice prin folosirea becurilor LED, o tehnologie foarte avansata.
      \“Becul LED Pharox este produsul pe care trebuie sa-l aiba oricine care vrea sa fie verde. Chiar si schimbarea unui singur bec traditional cu unul Pharox intr-o locuinta va reduce amprenta de carbon si va aduce economii semnificative. Becul Pharox economiseste energie, iar in final, pentru ca dureaza foarte mult, va costa mai putin decat un bec traditional\”, a declarat Frans Otten, presedinte Lemnis Lighting.

Voronin la USM partea a doua noiembrie 28, 2007

Iată şi a venit “tătuca” să ne înveţe cum se face adevăratul jurnalism! cu o pregătire ca în zilele de sărbătoare profesorii umblau prin aule de colo dincolo să mai aranjeze cîte ceva, să mai facă ordine, şi nu în ultimul rînd să ne spună nouă să-i adresăm lui Voronin întrebarea “care este mesajul dumnevoastră domnule preşedinte pentru studenţii facultăţii de jurnalism?”. Zis şi făcut! Cum intră Voronin în cabinetul 408 întrebarea îi şi este adresată şi dumnealui aici vine să ne spună, să ne înveţe şi să sugereze ce-i jurnalismul…
“jurnaliştii trebuie să fie multilateral dezvoltaţi, ei trebuie să cunoacă de toate… cu părere de rău în ziua de astăzi sunt mai multe jurnaliste decît jurnalişti care venind la evenimente sunt doar fizic prezente la el, dar în realitate scriu în ziare şi dau pe post doar ceea ce le spune şefii lor. Că am văzut pe mesele voastre doar “Timpul” numai cu un aşa ziar nu se face jurnalism…” aici cînd vine timpul nostru la replică adică a celor prezenţi în cabinet, domnul decan spune: “ştiu că aveţi multe întrebări dar nu este timp…” dacă ar fi să spun mai pe scurt atunci ar fi: Voronin a venit, a spus că suntem nişte proaste care nu ştiu a face jurnalism şi venind rîndul nostru să răspundem ofensei, decanul ne-a întrerup. Unde este oare dreptatea aici? unde? cînd ei ne învaţă că avem dreptul la replică, la libera exprimare şi tot ei ne închid gura? pentru ce mai învăţăm noi? dacă pînă la urmă reese că noi trebuie să tăcem şi să înghiţim tot ce spune Voroni. Adică trebuie să facem jurnalismul care îl va pune în lumina cea mai bună pe el? adică ceea ce învăţăm noi este de dragul învăţatului? …

Voronin la USM noiembrie 27, 2007

Astăzi 27 noiembrie la lecţia de jurnalism online am aflat că vine la noi în vizită “tătuca” Voronin. Ce oare i-a mai trăsnit prin cap? Imediat îmi apar două idei, una din ele este că: Voronin vine pentru a vedea cît de bine a fost aşezat lenoleum pe holul facultăţii, că dacă ceva pune el mîna sa “puternică”, şi păcătoasă şi-l aranjează. A două idee este că: Voronin vine să vorbească cu noi- cei care în scurt timp îi vom număra oscioarele. Da, să vină mai repede ora la care Voronin v-a poposi în ţara cunoştinţelor şi minunilor adică la facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării să mă conving că totuşi el nu vine de ochi frumoşi ci are un anumit ţel.   

Dezabilitate octombrie 24, 2007

Două tinere,cu zîmbetul pe buze cu multă bunăvoinţă şi amabilitate dar în scaue rulante ne întîmpină la intrarea în cinematogaraful Gaudeamus. Intrînd vedem că nu doar fetele de afară folosesc un aşa de mijloc de circulaţie. În holul cinamatografului încă cîţiva tineri circulă voioşi. Ne întind cîteva foi pe care este tipărit programul manifestării care avea să înceapă în cîteva clipe. Citem sau cum mai spunem noi jurnaliştii ne predocumentăm. Aha. : „ asociaţia „Motivaţie” din Moldova prezintă ecoul Festival „Filmul fără bariere” despre şi cu participarea persoanelor cu dizabilităţi. Cu suportul Biroului de Cooperare Tehnică al Germaniei(GTZ), Moldova” acum e mai bine, ştim cine a organizat, ce filme vom viziona putem deci să intrăm în sală. Zis şi făcut.
Aici, cam vreo 28 de persoane. Mi se pare cam puţin pentru o aşa sală mare. Dar luăm loc şi aşteptăm să înceapă întreaga manifestaţie. Pînă una alta pe lîngă noi văd că se plimbă cîţiva tineri deasemenea în scaune rulante. Care şi mai de care fac diferite cercuri şi demonstrează abilităţile de manevrare a unui astfel de mijloc de circulaţie. De-ţi stă inima locului cînd vezi ce viteză şi cotituri fac, unii chiar se ridică în două roţi de-mi pare că acuş o să cadă.
Puţin cîte puţin începe a se aduna oameni în sală. Nu trece mult timp şi la microfon apare un domn care se prezintă : sunt preşedintele asociaţiei „Motivaţia” Nicolai Beşliu, am o deosebită plăcere să fiu împreună cu voi la acest festival organizat p-u 2 zile cînd vor fi derulate 25 de filme din 13 ţări.
Apoi vine un alt domn care spune că-i reprezentant al Ministerului Protecţiei Sociale şi a Copilului Vasile Croitoru. Multe lucruri dumnealui a spus chiar a propus să fie organizat un maraton televizat sau radio pentru colectarea mijloacelor financiare. Ceea ce m/a pus pe gînduri a fost fraza:
„fericirea nu constă în bani şi în maşini de lux, fericirea constă în sănătate şi satisfacţia morală de a face bine unui om ce are nevoie”. După aceste cuvinte gălăgia şi foşnetele din sală contenisc.
Pentru a ne pune şi mai mult pe gînduri vine la microfon o altă doamnă ce are aceeaşi problemă a aparatului locomotor. Olga Buranda –contabila asociaţiei „Motivaţie”. Dumneaei spune:
„ prin filmele derulate vrem să ajungă la oameni acel mesaj care să pătrundă în sufletele lor şi să contribuie în mare măsură la schibarea mentalităţii. Şi a atitudinii membrilor societăţii faţă de persoanele cu disabilităţi, şi problemele cu care se confruntă aceştia.
După această introducere începe şi derularea filmului care ţine 30 de minute. Acesta ne informează despre situaţia fiecărui membru al asociaţie. Şi îmi dau seama că cei cu diasabilităţi nu sunt mai prejos ca noi, unii din ei sunt ma puternici decît ce-i cu abilităţi.
După vizionarea următoarelor două filme toţi cei prezenţi de parcă amorţise, nimeni nu scoate nici un foşnet, nimeni nu face nici o mişcare, toţi stau îngînduraţi, de parcă am fi hipnotizaţi. Da, îmi revin eu din amorţeală. Şi trezindumă la relalitate înţeleg că sunt persoane cu probleme grave ce nu se pot mişca, dar au dorinţa de a trăi şi de a face ceva pe acest pămîn,de a deveni cineva, şi a continua să trăiească. Iar noi cei cu mîini, picoare, părinţi şi avere la întîmpinarea unei probleme vrem să ne sinucidem şi să lăsăm totul baltă fără a încerca să le depăşim acestea. Adică să luptăm cu problemele noastre cum o fac ei cei cu disabilităţi. Nu ştiu ce au înţeles colegele dar ieşind la o pauză de cafea nici una din noi nu a servit. Posibil eram încă cu impresiile celor vizionate.
Un lucru îmi va rămîne în mintep-u toată viaţa e vorba unei protagoniste din filmuleţ :„nu este o problemă că omul nu are mîini sau picioare mulţi trăiesc în societatea noastră fără minte, dar trăiesc”.

O zi din viaţa unui ziar pentru tineret. octombrie 24, 2007

Stau pe raftul unui chioşc ce comercializează preasa la bucată. Sunt ziarul: „Liber” şi stau aşezată pe zairul „Comnsomiliscaia Pravda” sau cum îi spunem noi colegele de breaslă „Comsomolca” şi mă înveleşte o altă colegă „Şans”. Ele spre deosebire de mine au priză la public sunt mai căutate. Oare de ce? Sunt şi eu tortoşică, curăţică, hărnicuţă, dar şi mai interesant sunt pentru tineri. Dar iată nu mă doreşte nimeni.
Cîteodată fac chiar cale întoarsă. Şi cînd mă gîndesc la părinţii meu care m-au creat. Cîtă muncă au depus să mă vadă ieşită de sub tipar şi eu… cu ce ruşine mă întorc acasă. Tinerii din ziua de azi nu au nevoie de informaţia pe care le-o ofer, nu doresc să cunoască ceea ce se întîmplă în jurul lor. După ei mai bine îşi i-au cîte o vecină de a mea care-i distrează cu imagini fascinante, cu bîrfe despre vedete, cu divertisment.
Nu spun că-i rău dar mai trebuie după atîta distracţie şi divertisment şi puţină informaţie factuală care să-i creeze ca oameni. În viaţă îi aşteaptă nu doar distracţie.
Uneori cînd zăresc că se apropie de chioşc tineri îi salut cu păginuţa îi îndemn şi le spun că uite , uite sunt aici, iamă! Dar se pare că strigătul cel scot ţigările de la vitrină este mai tare ca îndemnul meu. Ele care le aduc numai daune, care costă de cîteva ori mai mult ca mine sunt procurate şi nu se întorc nicicînd la maică-sa acasă. Ele care au un efect negativ, au succes iar eu nu. Oare cum este posibililă o astfel de nedreptate.. cum.?
Vorbind cu colegele care pleacă mai des în călătorii adică vecina de jos „Comsomolca” şi cea de sus „Antena” am aflat că nici ele nu prea au succes la tineri. Numai bătrînei şi bătrînele sunt amatoarii lor. Săracele se jeluiau că au uitat de cînd nu au mai simţit o mînă tînără să la răsfoiască cu nesaţ.
Tot de la ele am aflat că cele mai căutate sunt vecinele care stau la etajele de sus, adică stranierele. Ele şi-au procurat locurile cele mai bune şi mai văzute de cumpărători. Aici captează interesul tinerilor prin rochiţele sale de diferite culori care mai lungi care mai scurte. Unele sunt şi ziare de treabă: sunt bune gospodine dau sfaturi în ale gătitului, dar altele doar la figură se gîndesc şi doar asta îi îndeamnă pe cititorii să facă. Mai bine zis pe cititoare că pe aici la chioşcul de pe strada Decebal parte masculină este cam puţină. Dar cei care totuşi vin au de la 50 ani în sus. De parcă ar fi ţara bătrînilor şi tineri nu ar exista deloc.
Cel mai informat om la noi este vînzătoarea Vera care atunci cînd oboseşte să împltească ciorapi ne mai răsfoeşte cîte pe una.
Iată vine şi un bătrînel, poate mă cumpără pe mine, poate mă vede în sfîrşit. Chiar de nu-s predestinată lui poate totuşi întinereşte şi el citindu-mă.
- Dă- mi te rog „Jurnalul” de astăzi.
- Trei lei moşulică.
- Am spus de azi şi nu de eri.
- Păi e de azi, e de joi.
- A aa, să mă scuzi eu mă gîndeam că deamu-i vineri.
Da moşulică, el deacum încurcă zilele dar eu voiam să mă vadă pe mine…
Intrînd în vorbă cu vecinul de bloc căruia-i spune „Timpul” am aflat că cei mai mulţi cumpărători vin după masă. Deci mă înarmez cu răbdare şi aştept: vine ora 13, şi eu încă sunt nemăritată, ora 15 la fel -vin doar bătrînele şi bătrînei care preferă mai mult presa în lima rusă. Este ora 16 şi îngheţ la picioruşe mai ţopăi puţin şi uite că zăresc de departe un flăcău vine cu o dispziţie de tocmai îmi creşte inima. Îmi i-au inima în dinţi încep să mă zbat printre vecine, şi ies mai în faţă să mă vadă.
- Paparazzi vă rog, ultimul număr.
- Ce-mi aud urechile..!? nu-mi vine să cred…
- O i-a pe neruşinata aia la braţ şi pleacă…
- Uite cum a ajuns vremea, toate bîrfitoarele şi neruşinatele îşi găsesc pereche iar eu cu caracter analitic, mereu informată, care formez viziuni rămîn nemăritată.

P.S. astăzi în Republica Moldova sunt două titluri de ziare pentru tineret: ziarul “Liber” şi “Viaţa studenţească” tirajusăptămînal al ultimei publicaţii ajunge la 3000 de exemplare din care sunt comercializate cîte 2,3 ziare în zi.

Cum se distrează de hram moldovenii. octombrie 24, 2007

Peste tot în lume nu ştiu dacă este un popor mai dornic de a sărbători hramul. La noi este totul altfel. După un mic studiu mi-am dat seama că sunt două categorii de oameni care întîlnesc hramul „cum se cuvine”. Primul grup sunt cei care pregătesc masa acasă în sînul fmiliei şi al doilea grup sunt cei care întîmpină această sărbătoare în Piaţă.
Pînă la urmă ambele grupuri ajung la acelaşi numitor comun. Ambele peste cîteva ore se chiflesc şi încep aşi arăta fiecare ce poate. Grupul care întîmpină hramul în Piaţă fac cercuri şi trag duşte de vin, sau de votkă cică pentru a se încălzi şi încep cum spune rusul „prava caciati”. Unde te întorci numai om beat: care înjură, care deabea se ţine pe picioare, unii cu un comportament ce lasă de dorit. Dar cînd mai vezi o femeie în toată firea care cu ceva tărie în cap dansează mai ceva ca o striptiasă la bară.mă uit şi îmi pun singură întrebarea: Cu aceşti oameni noi vrem să urcăm în trenul ce duce spre Europa? …
Dar staţi să vă spun şi punctul forte care este comun la ambele grupuri ce întîlnesc hramul. După cum este la noi un stereotip foarte „bun”: bărbatul capul şi sprijinul familiei, şi ceea ce spune el este lege. Atunci şi bărbaţii cei de acasă şi cei din Piaţă încep să „tragă cărţile” femeilor. Prin piaţă unde şi auzi:” haide fa că te ajiung amuş maiscaia roza”.Ori vezi cum începe a se întinde unul pe celălalt de parcă ar fi la trîntele astea „Sumo”.
În ceea ce priveşte pe cei de acasă nu e mare problemă să vă demonstrez cum este, mergi pe lîngă un bloc şi unde auzi de la etajul trei înjurături şi strigăte…
Privind dintr-o parte te pierzi şi nu ştii unde este totuşi locul femeiii în acest hram. Dar nu numai în acest hram ci chiar în hramul nostru de zi cu zi. Unde este locul femeii? Cînd o vezi uneori pare mai mult a fi bărbat. Ea ştie şă să cînte şi să joace
Cad pe gînduri şi meditez: dar unde este oare femeia care păstrează focul din vatră, unde este femeia asemănată cu vioara. Şi pînă la urmă cum rămîne cu „Sărut femeie mîna ta”.

Vînturi lungi de toamnă. octombrie 24, 2007

Mă îndrept spre parcul din Valea Trandafirior. Totul în jur e atfel, merg pe cărăruşă dar deacum fără soare, lumişuri fără flori, lungă linişte. Şi deoadată îmi amintesc un vers pe care o îngîn.
„Cerul şi-a schimbat veşmîntul
Ploaia parcă stă să-nceapă
Printre brazi coboară vîntul
Ca un foşnet lung de apă.”
Mă opresc să mă uita dacă nu e nimeni în jur şi merg în vale spre banca ce am trîndăvit o vară întreagă. Mă aşez şi admir frumuseţea acestui anotimp. Aceeaşi copaci dar deacum plîngînd care aştern evlavie peste totul din jur. Frunzele ce cad mă mîngîie. În această cădere se conţine şi moartea verii. A verii din care a rămas doar amintiri, mai bune sau mai rele dar totu sunt o parte din noi… Alături i-a loc o bunicuţă, o pirvesc şi observ că seamănă leit cu toamna: fire sure la tîmple, singurică, şi obosită de vara vieţii sale care a trecut.
Tăcerea ei spune mai mult decît vorbele spuse în glas. Dar iau iniţiativa şi o întreb dacă-i place acest anotimp. La care ea se uită mirată şi cu greu îmi spune:
- „în ultimul timp nu mă mai bucură plimbările prin oraş, parc chiar şi în jurul casei. Peste tot e murdărie, grămezi uriaşe de gunoi. Oare acest lucru e normal? Şi încă mai avem de gînd să intrăm în Europa.”
Îmi dau seama că bătrînica are dretate dar totuşi acest anotimp are şi el farmecul să şi îmi îndrept privirea spre buturuga care stă la marginea apei. Pe care adesea prindeam cu ochii peştişorii care înotau la suprafaţă. Peste cîtva timp din toată această tăcere şi gînduri care vin în şir se aude de parcă pe un fondal murmurînd izvoraşul. Cu cît îmi ciulesc urechea mai bine aud izvoraşul ce murmură cîntecul tot mai tare şi mai tare. Probabil că-i lipsesc hohotele copiilor care în zilele călduroase de vară veneau şi zburdau aici, posibil îi lipsesc şi păsările care îşi potoleau setea şi îi dăruiau întreaga zi cîntece. Dar au plecat acum nu mai sunt.
Şi deodată îmi amintesc cum petreceam acest anotimp la ţară şi văd cum turmă după turmă pleacă toamna de la stîni. Bunicul adună în grădină roada, iar eu ca un copil năstruşnic mă învîrt în jurul teascului în care joacă strugurii de poamă. Musculiţele de vin fac şi ele roiuri în jurul butoiaşului din beci şi testează calitatea vinului proaspăt făcut.
La sfîrşitul călătoriei din prezent spre trecut îmi dau seama că a început să bată un vînt lung de toamnă şi o linişte coboară peste mari singurătăţi. Iar bătrînica care era alături dispăruse. oare a fost într-adevăr sau eu am visat. Plec căci mă acoperă frunzele copacilor şi mă transform şi eu într-un peisaj al naturii.

Ziua dreptului de a şti. octombrie 24, 2007

Sfătuită de profesară să luăm parte pe data de 24 septembrie la cea de-a patra ediţie a zilelor dreptului de a şti ajung şi la uşa bibliotecii municipale de drept, unde avea să aibă loc această conferinţă. Apropiindu-mă văd că sunt şi cîteva colege, ele mă anunţă că manifestarea se amînată pentru o oră mai tîrziu. Peste o oră, la aceeaşi uşă, păşim pragul cam sfioase şi în faţă apare două domnişoare care ne invită să luăm loc la masa rotundă din camera de alături.
Fiind mai norocoasă decît colegele am găsit un locuşor chiar la masa din centru, unde se afla o mapă cu diferite informaţii şi cîteva cărţi. Colegele însă s-au aşezat pe scaunele de alături care mai mult îmi dădeau senzaţia că se află la o cinema. Deasemenea au luat şi ele cîte o mapă şi am început a ne informa despre cele ce aveau să se discute. Citind atent am dedus că genericul acestei conferinţe este: „dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie nu poate fi îngrădit”.
Da, interesant titlu. Ma intrigat şi aştept cu nerăbdare să aflu ce scop urmăreşte totuşi această conferinţă. Nici nu termin gîndul că uite şi apare un domn care se prezintă a fi Vasile Spinei preşedintele Centrului „Acces-info”. Dumnealui spune că a venit să ne informeze şi să propage legislaţia naţională, ne reamintşte despre actele internaţionale, şi într-un sfîrşit ne spune că doreşte să ne informeze asupra necesităţii respectării legii cu privire la accesul la oricare informaţii. Cei din jur ne-am concentrat, atît încît nici bomboanele de pe masă nu le-am atins. Mai toarnă din cînd în cînd cineva cîte un pahar de apă şi doar atît. Domnul Spinei a reuşit deci să ţină o bucată de timp acesastă atmosferă încordată. Şi pentru a asigura interactivitatea în discuţie face un joc. Nu prea înţeleg ce doreşte dar totuşii colega mă ajută şi-mi spune că trebuie să ne punem în postura unui funcţionar public şi să răspundem la întrebarea pusă de moderator.
Uite se apropie domnul Spinei şi de noi, ne arată că trebuie să răspundem la întrebarea cu numărul 12 . Ia să vedem:Aşa………. Lacul de acumulare din apropierea satului ar putea inunda şi distruge satul, în caz de ploaie abundentă. Daţi-mi documentele ce cuprind planurile lacului de acumulare.
Da bună întrebare. Ne sfătuim cu colega ce să răspundem… aici cade şi ea pe gînduri dar totuşi ajungem noi la un numitor comun. Cînd vine timpul să dăm răspuns întrebării ne dăm seama că e cam slăbuţ şi ne vin aici în ajutor oaspeţii prezenţi la conferinţă deci ce care au avut de furcă cu astfel de situaţii. Completează răspunsul nostru domnul Eduard Bulgaru- de la centru de plasament p-u minori.
Atfel se întîmplă şi în cazul colegilor mei ei fiind la rîndul lor completaţi cînd de şeful adjunct la direcţia de învăţămînt Răşcani doamna R.Postolache, cînd de preşedintele r.Nisporeni.. înţeleg că totuşi oaspeţi sosiţi de la periferii sunt deacum experimentaţi, ştiu cum să acţioneze în astfel de situaţii, şi cunosc bine legea accesului la informaţie. Interesant oare chiar fac tot aşa cum şi spun.
Ascult mai departe răspunsurile colegilor şi deci înţeleg că totuşi acţiunea de astăzi a Centrului „Acces-info” este justificată p-u că ne-a demonstrat că dreptul la accesul la informaţie este, există. Dar nici nu mă îndoiam că el există de iure, dar de facto cum e…?
Auzind toate răspunsurile şi sfîrşind întîlnirea de astăzi V.Spinei ne invită la o piţa ca recompensă pentru ora ce am aşteptat.
Interesant oare din ce bani a achitat dumnealui pizza?