Două tinere,cu zîmbetul pe buze cu multă bunăvoinţă şi amabilitate dar în scaue rulante ne întîmpină la intrarea în cinematogaraful Gaudeamus. Intrînd vedem că nu doar fetele de afară folosesc un aşa de mijloc de circulaţie. În holul cinamatografului încă cîţiva tineri circulă voioşi. Ne întind cîteva foi pe care este tipărit programul manifestării care avea să înceapă în cîteva clipe. Citem sau cum mai spunem noi jurnaliştii ne predocumentăm. Aha. : „ asociaţia „Motivaţie” din Moldova prezintă ecoul Festival „Filmul fără bariere” despre şi cu participarea persoanelor cu dizabilităţi. Cu suportul Biroului de Cooperare Tehnică al Germaniei(GTZ), Moldova” acum e mai bine, ştim cine a organizat, ce filme vom viziona putem deci să intrăm în sală. Zis şi făcut.
Aici, cam vreo 28 de persoane. Mi se pare cam puţin pentru o aşa sală mare. Dar luăm loc şi aşteptăm să înceapă întreaga manifestaţie. Pînă una alta pe lîngă noi văd că se plimbă cîţiva tineri deasemenea în scaune rulante. Care şi mai de care fac diferite cercuri şi demonstrează abilităţile de manevrare a unui astfel de mijloc de circulaţie. De-ţi stă inima locului cînd vezi ce viteză şi cotituri fac, unii chiar se ridică în două roţi de-mi pare că acuş o să cadă.
Puţin cîte puţin începe a se aduna oameni în sală. Nu trece mult timp şi la microfon apare un domn care se prezintă : sunt preşedintele asociaţiei „Motivaţia” Nicolai Beşliu, am o deosebită plăcere să fiu împreună cu voi la acest festival organizat p-u 2 zile cînd vor fi derulate 25 de filme din 13 ţări.
Apoi vine un alt domn care spune că-i reprezentant al Ministerului Protecţiei Sociale şi a Copilului Vasile Croitoru. Multe lucruri dumnealui a spus chiar a propus să fie organizat un maraton televizat sau radio pentru colectarea mijloacelor financiare. Ceea ce m/a pus pe gînduri a fost fraza:
„fericirea nu constă în bani şi în maşini de lux, fericirea constă în sănătate şi satisfacţia morală de a face bine unui om ce are nevoie”. După aceste cuvinte gălăgia şi foşnetele din sală contenisc.
Pentru a ne pune şi mai mult pe gînduri vine la microfon o altă doamnă ce are aceeaşi problemă a aparatului locomotor. Olga Buranda –contabila asociaţiei „Motivaţie”. Dumneaei spune:
„ prin filmele derulate vrem să ajungă la oameni acel mesaj care să pătrundă în sufletele lor şi să contribuie în mare măsură la schibarea mentalităţii. Şi a atitudinii membrilor societăţii faţă de persoanele cu disabilităţi, şi problemele cu care se confruntă aceştia.
După această introducere începe şi derularea filmului care ţine 30 de minute. Acesta ne informează despre situaţia fiecărui membru al asociaţie. Şi îmi dau seama că cei cu diasabilităţi nu sunt mai prejos ca noi, unii din ei sunt ma puternici decît ce-i cu abilităţi.
După vizionarea următoarelor două filme toţi cei prezenţi de parcă amorţise, nimeni nu scoate nici un foşnet, nimeni nu face nici o mişcare, toţi stau îngînduraţi, de parcă am fi hipnotizaţi. Da, îmi revin eu din amorţeală. Şi trezindumă la relalitate înţeleg că sunt persoane cu probleme grave ce nu se pot mişca, dar au dorinţa de a trăi şi de a face ceva pe acest pămîn,de a deveni cineva, şi a continua să trăiească. Iar noi cei cu mîini, picoare, părinţi şi avere la întîmpinarea unei probleme vrem să ne sinucidem şi să lăsăm totul baltă fără a încerca să le depăşim acestea. Adică să luptăm cu problemele noastre cum o fac ei cei cu disabilităţi. Nu ştiu ce au înţeles colegele dar ieşind la o pauză de cafea nici una din noi nu a servit. Posibil eram încă cu impresiile celor vizionate.
Un lucru îmi va rămîne în mintep-u toată viaţa e vorba unei protagoniste din filmuleţ :„nu este o problemă că omul nu are mîini sau picioare mulţi trăiesc în societatea noastră fără minte, dar trăiesc”.
