Stau pe raftul unui chioşc ce comercializează preasa la bucată. Sunt ziarul: „Liber” şi stau aşezată pe zairul „Comnsomiliscaia Pravda” sau cum îi spunem noi colegele de breaslă „Comsomolca” şi mă înveleşte o altă colegă „Şans”. Ele spre deosebire de mine au priză la public sunt mai căutate. Oare de ce? Sunt şi eu tortoşică, curăţică, hărnicuţă, dar şi mai interesant sunt pentru tineri. Dar iată nu mă doreşte nimeni.
Cîteodată fac chiar cale întoarsă. Şi cînd mă gîndesc la părinţii meu care m-au creat. Cîtă muncă au depus să mă vadă ieşită de sub tipar şi eu… cu ce ruşine mă întorc acasă. Tinerii din ziua de azi nu au nevoie de informaţia pe care le-o ofer, nu doresc să cunoască ceea ce se întîmplă în jurul lor. După ei mai bine îşi i-au cîte o vecină de a mea care-i distrează cu imagini fascinante, cu bîrfe despre vedete, cu divertisment.
Nu spun că-i rău dar mai trebuie după atîta distracţie şi divertisment şi puţină informaţie factuală care să-i creeze ca oameni. În viaţă îi aşteaptă nu doar distracţie.
Uneori cînd zăresc că se apropie de chioşc tineri îi salut cu păginuţa îi îndemn şi le spun că uite , uite sunt aici, iamă! Dar se pare că strigătul cel scot ţigările de la vitrină este mai tare ca îndemnul meu. Ele care le aduc numai daune, care costă de cîteva ori mai mult ca mine sunt procurate şi nu se întorc nicicînd la maică-sa acasă. Ele care au un efect negativ, au succes iar eu nu. Oare cum este posibililă o astfel de nedreptate.. cum.?
Vorbind cu colegele care pleacă mai des în călătorii adică vecina de jos „Comsomolca” şi cea de sus „Antena” am aflat că nici ele nu prea au succes la tineri. Numai bătrînei şi bătrînele sunt amatoarii lor. Săracele se jeluiau că au uitat de cînd nu au mai simţit o mînă tînără să la răsfoiască cu nesaţ.
Tot de la ele am aflat că cele mai căutate sunt vecinele care stau la etajele de sus, adică stranierele. Ele şi-au procurat locurile cele mai bune şi mai văzute de cumpărători. Aici captează interesul tinerilor prin rochiţele sale de diferite culori care mai lungi care mai scurte. Unele sunt şi ziare de treabă: sunt bune gospodine dau sfaturi în ale gătitului, dar altele doar la figură se gîndesc şi doar asta îi îndeamnă pe cititorii să facă. Mai bine zis pe cititoare că pe aici la chioşcul de pe strada Decebal parte masculină este cam puţină. Dar cei care totuşi vin au de la 50 ani în sus. De parcă ar fi ţara bătrînilor şi tineri nu ar exista deloc.
Cel mai informat om la noi este vînzătoarea Vera care atunci cînd oboseşte să împltească ciorapi ne mai răsfoeşte cîte pe una.
Iată vine şi un bătrînel, poate mă cumpără pe mine, poate mă vede în sfîrşit. Chiar de nu-s predestinată lui poate totuşi întinereşte şi el citindu-mă.
- Dă- mi te rog „Jurnalul” de astăzi.
- Trei lei moşulică.
- Am spus de azi şi nu de eri.
- Păi e de azi, e de joi.
- A aa, să mă scuzi eu mă gîndeam că deamu-i vineri.
Da moşulică, el deacum încurcă zilele dar eu voiam să mă vadă pe mine…
Intrînd în vorbă cu vecinul de bloc căruia-i spune „Timpul” am aflat că cei mai mulţi cumpărători vin după masă. Deci mă înarmez cu răbdare şi aştept: vine ora 13, şi eu încă sunt nemăritată, ora 15 la fel -vin doar bătrînele şi bătrînei care preferă mai mult presa în lima rusă. Este ora 16 şi îngheţ la picioruşe mai ţopăi puţin şi uite că zăresc de departe un flăcău vine cu o dispziţie de tocmai îmi creşte inima. Îmi i-au inima în dinţi încep să mă zbat printre vecine, şi ies mai în faţă să mă vadă.
- Paparazzi vă rog, ultimul număr.
- Ce-mi aud urechile..!? nu-mi vine să cred…
- O i-a pe neruşinata aia la braţ şi pleacă…
- Uite cum a ajuns vremea, toate bîrfitoarele şi neruşinatele îşi găsesc pereche iar eu cu caracter analitic, mereu informată, care formez viziuni rămîn nemăritată.
P.S. astăzi în Republica Moldova sunt două titluri de ziare pentru tineret: ziarul “Liber” şi “Viaţa studenţească” tirajusăptămînal al ultimei publicaţii ajunge la 3000 de exemplare din care sunt comercializate cîte 2,3 ziare în zi.
