Mă îndrept spre parcul din Valea Trandafirior. Totul în jur e atfel, merg pe cărăruşă dar deacum fără soare, lumişuri fără flori, lungă linişte. Şi deoadată îmi amintesc un vers pe care o îngîn.
„Cerul şi-a schimbat veşmîntul
Ploaia parcă stă să-nceapă
Printre brazi coboară vîntul
Ca un foşnet lung de apă.”
Mă opresc să mă uita dacă nu e nimeni în jur şi merg în vale spre banca ce am trîndăvit o vară întreagă. Mă aşez şi admir frumuseţea acestui anotimp. Aceeaşi copaci dar deacum plîngînd care aştern evlavie peste totul din jur. Frunzele ce cad mă mîngîie. În această cădere se conţine şi moartea verii. A verii din care a rămas doar amintiri, mai bune sau mai rele dar totu sunt o parte din noi… Alături i-a loc o bunicuţă, o pirvesc şi observ că seamănă leit cu toamna: fire sure la tîmple, singurică, şi obosită de vara vieţii sale care a trecut.
Tăcerea ei spune mai mult decît vorbele spuse în glas. Dar iau iniţiativa şi o întreb dacă-i place acest anotimp. La care ea se uită mirată şi cu greu îmi spune:
- „în ultimul timp nu mă mai bucură plimbările prin oraş, parc chiar şi în jurul casei. Peste tot e murdărie, grămezi uriaşe de gunoi. Oare acest lucru e normal? Şi încă mai avem de gînd să intrăm în Europa.”
Îmi dau seama că bătrînica are dretate dar totuşi acest anotimp are şi el farmecul să şi îmi îndrept privirea spre buturuga care stă la marginea apei. Pe care adesea prindeam cu ochii peştişorii care înotau la suprafaţă. Peste cîtva timp din toată această tăcere şi gînduri care vin în şir se aude de parcă pe un fondal murmurînd izvoraşul. Cu cît îmi ciulesc urechea mai bine aud izvoraşul ce murmură cîntecul tot mai tare şi mai tare. Probabil că-i lipsesc hohotele copiilor care în zilele călduroase de vară veneau şi zburdau aici, posibil îi lipsesc şi păsările care îşi potoleau setea şi îi dăruiau întreaga zi cîntece. Dar au plecat acum nu mai sunt.
Şi deodată îmi amintesc cum petreceam acest anotimp la ţară şi văd cum turmă după turmă pleacă toamna de la stîni. Bunicul adună în grădină roada, iar eu ca un copil năstruşnic mă învîrt în jurul teascului în care joacă strugurii de poamă. Musculiţele de vin fac şi ele roiuri în jurul butoiaşului din beci şi testează calitatea vinului proaspăt făcut.
La sfîrşitul călătoriei din prezent spre trecut îmi dau seama că a început să bată un vînt lung de toamnă şi o linişte coboară peste mari singurătăţi. Iar bătrînica care era alături dispăruse. oare a fost într-adevăr sau eu am visat. Plec căci mă acoperă frunzele copacilor şi mă transform şi eu într-un peisaj al naturii.
